Adresa: str. Principală nr. 1, 247085 jud. Vâlcea

Tel.: 0350-425926 Fax: Email: primaria_caineni08@yahoo.com
Categorie
De la:
Pana la:
Reseteaza filtrele [x]

Pagini

Gospodăria Românească. Arhitectura

Gospodăria ţărănească
Datorită specificului zonei geografice, gospodăria ţărănească din comuna Câineni nu beneficiază de spaţiu foarte mare. Ea este alcătuită, în principal, din casa de locuit, grajdul de animale, curte şi, eventual, o grădiniţă pentru legume în spatele casei sau al grajdului. în plus, cele mai multe gospodării au în curte bucătăria de vară ("cunia") şi - uneori - o cameră de locuit lângă aceasta. în prezent, în satele comunei Câineni mai există foarte puţine case vechi, tradiţionale.
În vechime, casele se construiau din bârne de lemn pe fundaţie de piatră şi brâu tot din piatră, înălţat la 1,5 - 2,5 m deasupra solului. Majoritatea caselor avea două camere: camera "a bună" sau "hodaia" şi camera de locuit, despărţite de o altă încăpere, "tinda" - utilizată ca bucătărie în perioada friguroasă a anului. Sub casă, la nivelul fundaţiei sau la demisol, se .illa pivniţa (local: "pimniţă") precedată de spaţiul de sub prispă, pridvor sau foişor (local: "făişor") numit "gârlici". Casa era înconjurată, pe 1 - 3 laturi, de foişor. Foişorul avea "hora", adică balustrada de la marginea exterioară din lemn, nişte cadre din bârne cioplite sau fasonate cu fierăstrăul, în care se îmbinau stinghii de lemn sau bucăţi de scândură frumos traforate, iar din loc in loc avea stâlpi de lemn sculptat care sprijineau marginea acoperişului. Pereţii din bârne îmbinate şi tavanul se "cercuiau" cu nuiele de alun, mesteacăn sau salcie despicate în două, care se băteau oblic în cuie, formând reţea şi apoi se "văcăluiau", adică se acopereau cu un strat de lut simplu, anume preparat sau cu un amestec de lut şi var, cercuiala având rolul de a menţine acest strat.
În curte era amplasată "baraca" adică bucătăria de vară, mi fel de cabană mică din bârne nevăcăluite, acoperită cu şiţă şi, de cele mai multe ori, fără tavan.

Tradiţii culinare
În cadrul ocupaţiilor casnice, o categorie aparte a acestora este legată de prepararea hranei şi de tradiţiile culinare.
Trăsătura caracteristică În ceea ce priveşte hrana locuitorilor din comuna Câineni, este aceea că ei consumă cantităţi mari de carne de porc conservată "la oală", adică În untură, slănină şi produse lactate. Faptul că slănina şi carnea de porc se pot conserva uşor prin sărare, afumare şi "topire" în untură, oferă locuitorilor posibilitatea de a consuma aceste produse tot timpul anului, ele alcătuind hrana de bază în perioadele de munci grele (arat, pus în pământ, cosit, suâns fânul, scos cartofii, "gătit" lemne etc). Deşi din punct de vedere medical aceste produse sunt puţin recomandate, de Crăciun nu există, practic, familie care să nu taie măcar un porc. Acest lucru se întâmplă chiar şi acolo unde carnea de porc se consuma mai puţin, şi asta doar pentru că altfel "este ruşine" sau "te faci de râs" Ocazional - sâmbăta, duminica - se consumă carne proaspătă de oaie, capră vită sau pasăre, iar la Paşte - miel. înainte ca Oltul să sărăcească din cauza poluării, în comuna Câineni se consuma foarte mult peşte, mai ales somn scobar, clean, mreană. Ca preparate speciale în zonă, sunt cunoscute pastrama de oaie sau capră şi brânza de burduf. Mâncăruri tradiţionale sunt supa de "bureţi", sloiul, balmeşul, mămăliga dreasă şi cocoloşul, apoi ciorbă de lobodă, de varză albă şi de fasole verde (păstăi sau, local, "teci"), preparate cu untură "legată" şi lapte acru. Ciorba de "bureţi" este o ciorbă din toate măruntaiele de vită, neavând nici o legătură cu bureţii de pădure.


Sloiul" se aseamănă cu carnea de porc pusă "la oală" în untură şi constă din bucăţi de carne grasă de oaie sau capră, care se prăjesc şi se pun "la oală" în topitură de seu. Balmeşul se obţine prin fierberea unui amestec de caş dospit şi brânză de burduf în lapte dulce, la care uneori se adaugă untură şi/sau mălai. Mămăliga dreasă se prepară prin aşezarea într-un vas de pământ sau metalic, dar smălţuit, de straturi alternative de mămăligă caldă mai moale şi brânză de burduf amestecată cu jumări, peste care se toarnă unt topit şi apoi se dă la cuptor. Cocoloşul constă dintr-un bulgăre de mămăligă caldă care are la mijloc brânză de burduf şi care se coace în spuză sau pe plita încinsă. în mod obişnuit, pentru prăjit, se foloseşte aşa numita "untură legată", uleiul fiind folosit aproape exclusiv în zilele de post. Aceasta este întinsă pe o suprafaţă, sărată abundent şi apoi rulată foarte strâns cu partea impermeabilă (pielea) în afară, într-un ghem care se leagă foarte bine cu sfoară (să nu rămână spaţii libere, căci altfel "răncezeşte") şi se atârnă de grindă în pivniţă (să nu aibă contact cu nici o suprafaţă solidă). Din acest ghem de osânză sărată,se taie la nevoie o bucată potrivită care se topeşte, iar topitura rezultată se foloseşte la prăjit, dând mâncărurilor un gust deosebit. Un secret local al ciorbelor de lobodă, varză albă şi fasole verde cu prăjeală de ceapă in untură legată şi cu lapte acru, este acela că nu se adaugă niciodată toată cantitatea de lobodă, varză sau fasole în apa care fierbe, ci treptat, "câte o mână"; se acoperă vasul, se dă într-un clocot şi iar se adaugă "o mână" etc. Primăvara şi vara, în zilele de post, se consumă foarte mult urzicile gătite cu mălai şi servite cu mult oţet de prună. Foarte apreciate sunt varza acră, murăturile asortate la saramură şi fasolea boabe. Dintre conservele de fructe menţionăm magiunul şi gemul de prună, zmeură şi afine (local, "afunie") şi dulceaţa de nuci verzi şi de ... gogonele. De asemenea, amintim prunele uscate, poamele (jumătăţi de pere mici pădureţe şi felii de mere înşirate pe sfoară şi uscate la soare), precum şi vinul de măceşe şi de afine.

14 June 2018
Drumuri și Căi de acces. Trasee Turistice

Partea locuită a comunei Câineni este străbătută de calea ferată Piatra Olt-Sibiu şi de două căi rutiere importante:şoseaua naţională E81/DN7, Râmnicu- Vâlcea-Sibiu, care trece prin Robeşti, Câinenii Mari şi Râu Vadului şi drumul naţional DN 7D, Câineni- Perişani- Sălătruc-Curtea de Argeş, vechiul drum antic Calea Mare, transferat de curând de la administraţia judeţeană la cea naţională, in vederea reabilitării şi modernizării, recunoscându-se astfel importanţa sa economică şi turistică.
 
De asemenea, o cale de acces importantă este şi linia ferată Piatra Olt- Sibiu, ce trece prin aceleaşi localităţi ca şi şoseaua.Această legatură feroviară a fost realizată in anii 1986- 1901 de către inginerul român Mihail Râmniceanu, prezentându-se ca o lucrare de mari proporţii, considerată timp de o jumătate de secol ca punct culminant al artei constructive româneşti. Prin realizarea hidrocentralei de la Robeşti, va lua naştere o nouă legatură intre cele două malura ale Oltului, respectiv intre satele Robeşti şi Priloage, şi mai departe spre Grebleşti, in nord, cu ieşire in DN 7D, şi spre sud către Racoviţa.
Valea Oltului, mai ales de la Câineni spre nord, a rămas drum istoric permanent ca şi "drumul cel vechiu", Calea Mare, ce vine de la Curtea de Argeş şi Sălătruc, trecând prin Perişani, Titeşti, Boişoara, Grebleşti şi Câinenii Mici.
E81/DN7D şi linia ferată Piatra Olt- Sibiu sunt principalele căi de comunicaţie care străbat comuna Câineni. 
 
Trasee turistice:
a. Câinenii Mici- vârful Pleaşa- Culmea Zănoaga Câinenilor- vârful Tătaru/vârful Cocorâciu;
b. Câinenii Mici- Valea Satului- Coţi- Apa Cumpenită- vârful Tătaru/vârful Cocorâciu;
c. Câinenii Mici- Grebleşti- Calea Lungă/Calea Dosului- Muchie- Plaiu Maré- Izvoru Măgurii- Vârfu Magurii- Ciungi- Culmea Coţilor-vârful Coţi- Apa Cumpenită- vârful Tătaru/vârful Cocorâciu;
d. Câinenii Mici- Grebleşti- Valea Bóia- Intre Vai- valea Bóia Mică- Culmea Olanu/ Cocorâciu;
e. Câinenii Mici- Grebleşti- Valea Bóia- Intre Vai- Poiana Arsurile Mici - Poiana Cerbului- Culmea Olanu- Vârful Olanu - Galbena şi Vemeşoaia- Budislvu- Vârful Ciortea
f. Câinenii Mici- Grebleşti- Valea Bóia- Intre Vai- Valea Bóia Mare - Pietriceaua- Galbena şi Vemeşoaia, respectiv Valea Bóia Maré- Leu- Faţa Sfântului Ilie - Dăescu;
g. Râu Vadului - Dealul lui Vlad- Coasta Câinelinor;
h. Câinenii Mari - Valea Urea - Coasta Câinenilor- Vârful Sterpu;
i. Câinenii Mari - Malul Podului - Pleaşa - Gorganu Mare ;
j. Câinenii Mari - Valea Urea - Murgociu - Murgaşu - Danu - Robu - Sârbinu - Sasa Mândrii - Vârful Sterpu;
k. Robeşti -Valea Robeştilor - Izvoru Frumos - Murgaşu - Danu- Robu - Sârbinu - Sasa Mândrii- Vârful Stepu;
l. Robeşti- Ghimpurosu- Faţa- Vârful Râgla - Zănoage- Danu - Robu - Sârbinu - Sasa Mândrii - Vârful Sterpu;
m. Robeşti - Calea Pleşiţei - Gorganu Maré -Danu - Robu - Sârbinu - Sasa Mândrii - Vârful Sterpu;
 
Aceste trasee sunt străbătute vara de numeroşi iubitori ai muntelui, cele mai multe dintre ele sunt acesibile şi cu mijloace auto.
Mai trebuie amintit drumul Grebleşti-Priloage- Grădini-Racoviţa - precum si drumul cu rol de scurtătură Grebleşti - Gruiu Pleşciorii - Cărbunaru - Gruiu Lupului. Sau Grebleşti - Valea Bóia -Dealu Sasului - Mormânt - Zănoaga - Faţa Sfântului Ilie - Dăescu.Pe lânga acestea, pe intinsul comunei Câineni există o mulţime de drumuri şi poteci care s-au format din necesitaţi practice

14 June 2018
Economia

Exploatarea materialelor de construcţii minerale
Pe lângă lemn, un alt material de construcţii exploatat intens în comuna Câineni, a fost piatra. 
Industrial la începutul anilor 60. Timp de aproape două decenii, întreprinderea "6 Martie" a exploatat intens piatra de râu, în special cea de pe râul Boia din Grebleşti. Numeroşi lucrători localnici adunau piatra de râu ŞI grămezi pe prund după care o încărcau - la început, în camioane, ulterior in basculante - care o transportau în gara Câineni, de unde era încărcată în vagoane.
Cu mult înainte, pentru necesităţi locale şi ulterior în scop comercial, se exploata piatra de var, care era arsă în cuptoare (varniţe) pentru obţinerea varului nestins. Mult timp, până prin anii 60, la Grebleşti a funcţionat o varniţă cu 4 cuptoare mari, pe locul unde este acum amplasată CHEMP Boia 1 Această activitate a creat chiar toponimul "La Varniţă". Se mai exploata piatră de var la Robeşti, de pe Valea Robeştilor, care era arsă în varniţele din ( Capu Satului). 
Prin anii 70, la Grebleşti, pe Boia Mare, puţin mai sus de confluenţa cu Boia Mică (între Văi), s-a descoperit marmură, care a început să fie exploatată imediat. Blocurile de marmură erau transportate cu basculantele in gara Câineni, unde exista o staţie de concasare care producea praf de marmură şi criblură pentru mozaic. De asemenea, se mai exploata şi se mai exploatează încă în Ostrovu Oltului la Câineni, precum şi la Robeşti, pietrişul şi nisipul (staţii de sortare). Periodic - de exemplu, pentru repararea DN 7D - aceste materiale se exploatează şi de pe Valea Boii şi Valea Boişorii (la Cânepişte, există o staţie de sortare care lucrează ocazional).

 

Exploatarea energiei hidraulice. 
Amenajări şi instalaţii hidrotehnice populare şi moderne

Moara de apă este una dintre cele mai vechi instalaţii tehnice româneşti. Ea a înlocuit rudimentara râşniţă, care era acţionată de braţele omului, moara fiind o instalaţie eficientă care funcţionează - practic automat, utilizând forţa căderilor de apă. Moara de apă este cunoscută în Imperiul Roman încă din secolul I î. H., fiind descrisă în detaliu de către arhitectul latin Vitruvius. în principiu, o moară de apă constă dintr-o roată cu ax (fus) şi palete, acţionată hidraulic; axul acţionează o roată dinţaţi care, prin intermediul altei roţi dinţate, învârte pietrele de moară măcinând boabele de porumb sau grâu introduse între ele.
în spaţiul carpato-dunărean, morile de apă au existat din secolele II sau III d. H. Morile aparţineau ţăranilor liberi, moşneni care stăpâneau în obşte vadurile apelor aflate parţial sau în întregime pe pământurile lor. Chiar şi în perioada comunistă, morarii, deşi erau mandatari ai sistemului, beneficiau de cea mai mare parte din venitul realizat prin morărit. Plata pentru măcinat se făcea în natură şi consta în reţinerea de către morar a unei cote-părţi din cantitatea de boabe ce urma a fi măcinată (uium). Uiumul era, practic, la latitudinea morarului şi reprezenta 7 - 15% din cantitatea menţionată.


De-a lungul timpului, în satele comunei Câineni au existat numeroase instalaţii hidrotehnice populare - mori, pive (piue) şi darace de lână (local: "maşini de făcut lâna") - care valorificau forţa hidraulică a cursurilor de apă din zonă: Boia, Valea Câinenilor, Valea Urii (Urea), Valea Robeştilor şi Valea lui Vlad. De asemenea, forţa acestor cursuri de apă era valorificată şi în cadrul unor instalaţii de despicat buşteni (joagăre, gatere, fierăstraie hidraulice). Astfel, existenţa "herăstraielor" este semnalată la Câineni şi Robeşti începând cu anul 1898, constituind unităţi importante în economia judeţului, din moment ce au fost menţionate şi în anii 1900, 1908 şi 1912.
După anul 1980, pe râul Boia de pe raza satului Grebleşti, au fost construite instalaţii hidrotehnice moderne pentru producerea energiei electrice, aşa numitele CHEMP-uri adică Centrale Electrice de Mică Putere. 
Cele mai multe instalaţii hidrotehnice populare au existat în Grebleşti, pe râul Boia care este râul cu cel mai mare debit dintre cele menţionate .interior. Trebuie să precizăm faptul că toate ştirile despre aceste instalaţii sunt informaţii proprii sau, cel mai mult, din surse locale, directe.

 

Prima moară reţinută de memoria colectivă din satul Grebleşti a fost aceea a lui Dumitru Mihalache zis Moru, construită prin anii 1880 - 1885 în apropiere de Izvorul lui Voica (Şipot), lângă vărzăriile din partea de sud a satului. Moara lui Moru era o moară cu roată orizontală (cu făcaie) destul de rudimentară. Ea consta dintr-un butuc gros de lemn cu ax central vertical din fier şi cu 4 braţe de lemn orizontale în cruce, prevăzute la capăt cu câte o paletă, de fapt - o blană mai lată. Fluxul de apă era dirijat printr-un scoc de lemn către palete, imprimând butucului o mişcare de rotaţie. Butucul avea deasupra, pe ax, o piesă metalică în formă de "T" care sprijinea şi antrena în rotaţie piatra de moară. Deasupra se afla o altă piatră de moară fixă. Această moară măcina înjur de 15 bănicioare (măsură volumetrică - 1 bănicior = 20 ) de boabe de porumb pe zi.
Prin anii 1890 - 1895, Niculaie Cojocarii zis Ţăpăluşă construieşte o moară cu roată verticală şi scoc de aducţiune care deversa apa pe la partea superioară a roţii. Moara era amplasată în vad la Borcan, sub izvorul unde se adăpau şi se mai adapă şi astăzi vitele, acolo unde începe drumul spre Priloage. Această moară măcina în jur de 40 de bănicioare de porumb pe zi.

 

Meşteşuguri şi ocupaţii casnice

Din vechime şi până prin anii 60 - 70, în satele comunei Câineni existau meşteri care se ocupau cu prelucrarea lemnului, ocupaţia fiind strâns legată de exploatarea pădurilor. Cheresteaua se obţinea în mod obişnuit prin tăierea manuală a buştenilor, cu o sfoară înmuiată în vopsea şi întinsă de-a lungul buşteanului curăţat de coajă se trasa linia de tăiere, buşteanul era urcat şi fixat pe două capre înalte de 2,0 - 2,5 m şi era tăiată manual de doi oameni, unul aflat sus pe buştean şi celălalt - jos, care acţionau un fierăstrău special, prevăzut la capete cu mânere. Cei doi tăietori trebuiau să urmărească în permanenţă linia trasată pe buştean şi nu era de loc simplu, mai ales pentru cei fără experienţă, să obţii scânduri perfect drepte.Existau meşteri cioplitori, dulgheri care obţineau "din bardă" bârne pentru case şi grajduri. Alţii erau specializaţi în obţinerea de doage, pe care apoi le asamblau în putini pentru brânză, murături şi varză, în butii pentru prune şi ciubere pentru spălat rufe şi hârdaie pentru apă. încă şi astăzi mai există oameni care pot confecţiona ulucă, lanteţi şi sită prin cioplire. De asemenea, existau meşteri care confecţionau roţi, precum şi războaie de ţesut, care şi căruţe. Din vechime şi până după cel de-al doilea război mondial, tot mobilierul era realizat de meşteri locali. Principalele piese ce compuneau mobilierul ţărănesc erau: patul de scânduri (de cele mai multe ori fix, având picioarele pe "pocimpi", adică înfipte în pământ), dulapul şi lada de haine, dulapul de vase, lada pentru mălai, cuierul, masa pătrată cu patru picioare şi, în cele mai multe cazuri, o masă rotundă pliantă, mai joasă, pe care se servea masa, stând pe scaune de tip taburet.


Existau, de asemenea, meşteri podari. Harta stolnicului C. Cantacuzino, tipărită la 1700 în Italia, la Veneţia, indică un pod "umblător" de lemn, adică plutitor, la Câineni, peste Olt. La 1849 este consemnat "un pod plutitor la Vadu Câinenilor". Tot aici, până în anul 1965 a existat un pod de fier, cu podea de lemn peste care treceau şi camioanele cu metri şi buşteni, acesta fiind înlocuit în acel an cu actualul pod de beton şi fier.
Rudarii realizau şi mai realizează încă multe obiecte de uz caznic din lemn: troci, fuse, linguri, cozi de topor şi de sapă, copărâi (cozi de coasă), coşuri împletite (târne, telteie), mături de nuiele.


De asemenea, în satele comunei Câineni era răspândit şi meşteşugul fierăriei. Existau mulţi meşteri fierari care confecţionau diferite unelte, piese din fier pentru care şi căruţe, potcoave, aceştia fiind în acelaşi timp şi potcovari.

14 June 2018
Cultură și învățământ

Biserici
Bisericile, în număr de 6, sunt monumente istorice şi arhitectonice cu caracter religios; câte doua biserici în Câinenii Mici şi Grebleşti şi câte o biserică în Câinenii Mari şi Robeşti.
Astfel. în satul Câinenii Mici există Biserica „ Sf. Nicolae" construită în 1733 şi Biserica cu hramul „ Sfinţii Voievozi şi Sf. Paraschiva" construită în anul 1807 , fântâna monument „ David Praporgescu"( 1828 ) şi „ Monumentul generalului Praporgescu " (1828) , ambele fiind construite în cinstea eroilor morţi în munţii Coţi . 
Cele două biserici din Câinenii Mici sunt construite din piatră şi cărămidă , în stilul bizantin - brâncovenesc , cu pictură în interior şi exterior .
În satul Câinenii Mari există „ Placa de la Ganga " ( 1718 - 1719) , Biserica „Sf. Nicolae "( 1769 ) şi „ Troiţa " cu înscris în chirilică datând din 1821. Până în 1790 în Grebleşti a existat o biserică mică, de lemn, care între timp a devenit neîncăpătoare . De aceea, în 1792 s-a terminat de zidit din temelie actuala biserică veche cu hramul „ Sf. Nicolae şi Sf. Paraschiva" . Aceasta a fost declarată monument istoric încă din 1901.
Mărindu-se satul şi crescând numărul enoriaşilor , biserica aceasta a devenit şi ea neîncăpătoare . În anul 1906 , preotul paroh , Ioan Negoescu Hagi, începe să ducă muncă de lămurire în vederea zidirii unei biserici noi, încăpătoare. 
Astfel , la 22 august 1910 începe construcţia noii biserici care se termină în 1912, dar a cărei zugrăvire s-a finalizat în 1939 şi care are hramul „ Sf. Filofteia ".
Biserica „ Sf. Voievozi Mihail şi Gavril " din Robeşti, construită în 1817, are pictură interioară şi exterioară fiind declarată la rândul ei monument istoric.
In general bisericile din localitate se aseamănă prin formă, înfăţişare şi stil arhitectonic, iar picturile decorative îşi găsesc elemente comune la toate aceste lăcaşuri de cult. 
Lista monumentelor din localitate nu se poate încheia fără a aminti Troiţa cu înscrisul în chirilică care atestă existenţa ei din anul 1821, aşezată la marginea sudică a satului Câinenii Mari , lângă calea ferată.
 
Instituţii sociale şi culturale
Începuturile învăţământului în satele comunei Câineni sunt destul de vechi, avându-şi originile în feudalismul dezvoltat şi ele sunt legate de viaţa religioasă şi cea economică. Prima şcoală mănăstirească din zonă a funcţionat la Mănăstirea Cozia începând cu anul 1415. Mai târziu, două bănci de stejar, foarte vechi, din pronaosul bisericii Sântul Nicolae din Câinenii Mici, leagă acest lăcaş de începuturile învăţământului în acest sat, copiii deprinzând aici "buchea cărţii". Pe de altă parte, prezenţa punctului vamal de la Râu Vadului cu ai săi vameşi având "ştiinţă de carte", a stimulat de timpuriu pe locuitori "în primele porniri ale învăţământului". Slujbaşii vămilor aveau nevoie să cunoască scrisul, cititul şi socotitul, pentru alcătuirea listelor de mărfuri care treceau prin vamă, precum şi pentru însemnarea preţului acestora şi calculul taxelor vamale care trebuiau percepute.
 
Fără îndoială, biserica a avut un rol primordial în iniţierea şi dezvoltarea învăţăturii la sate. Răspândirea învăţământului în judeţul Vâlcea şi, implicit, im comuna Câineni, se datorează şi cerinţelor practice ale vremurilor. Astfel, în secolul al XVIII-lea se înmulţesc tranzacţiile pentru înstrăinări de drepturi din proprietatea obştească şi particulară, se fac tot mai multe hotărnicii de proprietăţi şi măsurători de terenuri, se realizează noi catagrafii. Toate aceste activităţi cereau noi ştiutori de carte la sate, ceea ce motiva organizarea de şcoli rurale. De mersul acestor şcoli se interesa atât domnia, cât şi autorităţile laice şi religioase. Domnitorul Alexandru Ipsilanti cerea periodic situaţia şcolilor rurale, numărul de copii care frecventau cursurile şi numele dascălilor din mediul rural. Mitropolitul Olteniei, Filaret, atrăgea atenţia să se înfiinţeze la sate şcoli în care să se adune copiii pentru a învăţa, acesta fiind "cea mai de folos trebuinţă" .
 
De dezvoltarea învăţământului, se ocupa "Eforia Şcoalelor" din cadrul Vorniciei din Lăuntru" (echivalentul Ministerului de Interne). Aceasta lucra pentru răspândirea "învăţăturii de carte", asigurând întreţinerea şcolilor şi atragerea copiilor la cursuri. între "ucenicii" care urmau să devină dascăli, prevăzuţi de bugetul "Eforiei Şcoalelor".
În Câineni cel care a adus învaţarea a fost un perceptor grec pe nume Steriopol. Acesta locuia în actualul sat Câinenii Mari pe la jumătatea a sec.al XlX-lea. Din motive practice, el chema în locuinţa sa spaţioasă, tineri din sat, pentru a-i ajuta să numere şi să adune banii şi pentru a-i aşeza apoi în pungi de mătase inscripţionate corespunzător.

14 June 2018
Istoricul localității

Repere istorice
Atestare documentara

Este de presupus că satele ce compun astăzi comuna Câineni sunt mult mai vechi decât o indică datele la care ele au fost atestate documentar prima dată.
I. Conea face următoarea apreciere: "în documentele din 1233, 1265 şi 1311 - Loviştea este arătată ca fiind o «terra», adică o «ţară» în înţelesul vechi, românesc al acestui cuvânt, aşa cum apare el la unii din cronicarii noştri şi cum apare în documentele vechi". Astfel, aceste surse menţionează: Ţara Ardealului care are la marginile ei mai multe "ţări" mai mici cum sunt Ţara Maramureşului, Ţara Oltului, Ţara Bârsei, Ţara Haţegului, Ţara Oaşului, respectiv, Terra Hatzek, Terra de Zeurino, Terra Lytioy Voievodae (= Lyrtioy = Lytuon = Litovoi), Terra Balacorum, Terra Burza, Terra Maramorisiensis. Aceste "«ţări»... erau un fel de mici state, mai mult sau mai puţin autonome, unităţi politico-administrative locale, situate de obicei în câte una din aşa numitele depresiuni peri sau intra¬carpatice", încă din vremea marilor năvăliri migratoare, românii au început să se organizeze sub forma unor mici autonomii locale, a unor mici state, în constituirea cărora factorul geografic a avut rolul determinat (văi, depresiuni); cele mici erau cnezatele, iar cele mari erau voievodatele, respectiv, judeţele şi ţările. Aceste "romanii locale", luând cunoştinţă unele de altele, s-au contopit mai târziu formând principatele româneşti.

O asemenea "ţară" sau "românie" a fost şi Loviştea, care includea şi satele comunei Câineni, dacă ele vor fi existat atunci şi nu ne îndoim că cel puţin un sat a existat pe locul de astăzi al localităţii Câineni, din moment ce romanii l-au numit "Pons Vetus" adică "Puntea Veche". Loviştea a fost, deci, o organizaţie politică autonomă care în acest mod şi-a dus existenţa până ce stăpânirea maghiară a ajuns la Carpaţi: "Aşadar: e foarte probabil că, până în preajma anului 1233, Loviştea a fost o mică «Românie» românească autonomă. începând, însă cu acest an, ea trece pentru o bucată de vreme sub Unguri, probabil până spre 13II..
Sat străbun de păstori , dar „ sat de la drum", de la drumul strategic al Oltului, de la drumul „ cel mare" al Loviştei, Câineniul a fost timp îndelungat punct de vamă, trecând pe cărările lui nu numai păstorii cu oile şi câinii, ci şi o lume pestriţă de negustori, aventurieri, traficanţi, contrabandişti, grăniceri, oşteni, misionari, tâlhari, purtători de cărţi şi veşti româneşti între Ardeal şi Muntenia .

Atestarea documentară a satelor Grebleşti şi Robeşti nu este veche ca a Câinenilor, însă nimeni nu poate exclude varianta vechimii lor cu mult înainte de atestare.
Documentul de hotărnicie între Ţara Românească şi Transilvania din 9 iunie 1520, marchează şi atestarea documentară a localităţii Râu Vadului.
In lucrarea "Tezaur Medieval Valcean" care conţine documentul 719 din 19 august 1670 se menţionează documentar satul Robeşti "Locuitorii satului Robeşti vând unchiaşului Necula, feciorilor săi Datco şi Chirca şi fratelui său Ivaşcu din Călineşti partea lor din muntele Robu pentru 23 taleri".

Satul Grebleşti este menţionat documentar pentru prima dată la 1 septembrie 1625 într-un hrisov al lui Alexandru Voievod, iar satul Robeşti este menţionat documentar pentru prima dată, la 29 august 1670, într-un act de vânzare - cumpărare.
Despre cătunul Priloage nu avem o mărturie scrisă, bătrânii localităţii ştiu că la începutul secolului al XX lea câţiva gospodari, crescători de oi din Robeşti, s-au tras peste Olt şi au întemeiat actualul cătun.
Comuna Câineni a fost martora primei desfiinţări a graniţei dintre Ţara Românească şi Transilvania, prin ea trecând în 1599 cetele de 6000 de luptători ale Mehedinţilor şi Buzeştilor care la Tălmaciu se întâlnesc cu grosul oastei lui Mihai Viteazul şi, împreună obţin victoria de la Şelimbăr împotriva lui Andrei Bathori

14 June 2018
Relieful și vegetația

Relieful
Relieful comunei Câineni se poate încadra în două tipuri caracteristice, diferenţiate după altitudine, şi anume: un relief depresionar, intramontan sau de deal, unde altitudinea variază între 400 - 900 m şi un relief montan cu înălţimi de peste 1000 m. Există şi înălţimi de peste 1000 m, care în mod uzual sunt considerate dealuri, deoarece pe ele există numeroase "locuri de coasă", fâneţe de unde locuitorii obţin fânul necesar vitelor iarna (de exemplu: Pleaşa Câinenilor, Gorgane, Măgura, Coasta Câinenilor). Altitudinile extreme sunt de 340 m la nivelul Văii Oltului, în Câinenii Mici, şi respectiv 2361 m în vârful Budislavu, cel mai înalt vârf, Ciortea, de 2462 m, aflându-se, din punct de vedere administrativ, pe teritoriul comunei Titeşti, deşi graniţa dintre cele două comune trece, pe o distanţă scurtă, şi prin muntele Ciortea.
 
Cele două trepte de relief fac parte din marea unitate a Carpaţilor Meridionali (Masivul Făgăraş - la est şi Masivul Parâng - la vest). în această zonă, cu relieful predominant muntos, se evidenţiază Valea Oltului, care pătrunde în Depresiunea Loviştei prin partea de nord a judeţului Vâlcea, la graniţa cu judeţul Sibiu, şi străbate comuna Câineni prin partea sa centrală, constituind o evidentă limită naturală între masivele muntoase menţionate. 
Sub aspect geomorfologic localitatea se încadrează în cele doua trepte principale de relief :
înaltă (muntoasă ) cu o evoluţie îndelungată care cuprinde prelungirile munţilor Lotru şi Făgăraş, până în defileu • colinară, care cuprinde locul de desfăşurare a aşezării comunei Câineni.
Formele de relief montan sunt reprezentate de culmile cristaline ale munţilor Făgăraş din estul localităţii şi ai munţilor Lotru, din vestul localităţii.
Începând din est către vest, printre dealurile şi vârfurile principale ce încadrează comuna, amintim vârful Manjinei înalt de 840 m, care se continuă cu şaua joasă a Gornişului, circa 580 m .
La vest se înalţă prelungirile munţilor Lotru, reprezentate de vârful Gorganul ( 660 m), Dealul Negru ( 1966 m) şi muntele Robu (1900 m). Spre sud localitatea este adăpostită de vârful Teişului ( 710 m) , în nord se desfăşoară extremitatea nordică a Defileului Turnu Roşu - Cozia, iar spre nord - est se ridică vârful Pleaşa înalt de 950 m.
In localitatea Câineni defileul Oltului are o altitudine de 340 m .
De pe oricare dintre dealurile înconjurătoare comunei se pot vedea munţii Făgăraş şi Lotru, despărţiţi de defileul şerpuitor al Oltului.
 
Clima
Aşezarea geografică a comunei Câineni în Depresiunea intramontană Lovistea şi dispunerea sa pe culoarul transversal al văii Oltului face ca localitatea ,numai parţial, să fie ferită de furia vânturilor de nord - vest.
In general temperatura este condiţionată de relief, cea a iernii oscilează între -25 si + 5 grade, iar vara intre +10 şi +25 grade .Manifestarea specifică a factorilor climatici, ploi şi zăpezi abundente, temperatura relativ scăzută, vânturi frecvente şi adeseori puternice, dă climei un aspect tipic temperat - continental.
Sub aspect pluviometric numărul zilelor de ploaie oscilează, iar cantitatea de precipitaţii medii anuale este de 8 - 900 ml. Căderea zăpezii este frecventă şi de lungă durata. Chiar şi vara culmile înalte din vecinătatea localităţii sunt uneori acoperite cu zăpadă, dând locurilor un pitoresc geografic deosebit.

Flora, fauna şi solul
Diversitatea formelor de relief şi condiţiile pedoclimatice existente pe teritoriul comunei au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii bogate, depuse în etaje corespunzător altitudinii reliefului. Munţii care înconjoară comuna sunt ocupaţi cu păduri de conifere şi foioase, în zona înaltă se găsesc mai multe suprafeţe ocupate cu conifere. Există şi plantaţii noi ce conţin în general molid. In zona montană se găsesc pajişti folosite pentru creşterea oilor.
Pentru a caracteriza vegetaţia şi fauna, trebuie precizat că din punct de vedere biogeografic, partea de nord a judeţului Vâlcea, în care se înscrie şi teritoriul comunei Câineni, aparţine provinciei dacice, diviziune a subregiunii euro-siberiene. Aceasta se caracterizează printr-o floră şi faună central - europeană, cu un mare număr de endemisme dacice. Depresiunea Loviştei aparţine în întregime etajului fagului, partea ei cea mai joasă fiind domeniul pădurilor de fag (Fagus silvática) în amestec cu gorun (Quercus petreae). După natura solurilor formate, pădurea ocupa, cu câteva secole în urmă, aproape în întregime teritoriul actual al comunei Câineni. Având în vedere poziţia geografică a comunei în nordul Depresiunii Loviştea, cu un relief predominant montan, dar fragmentat de văi destul de largi şi adânci, inclusiv culoarul Oltului ce coboară la altitudinea de 340 m, vegetaţia este dispusă etajat, în funcţie de diversitatea şi altitudinea formelor de relief.

Ca ţinut de veche locuire, cu populaţie relativ densă, Loviştea a fost despădurită treptat, atât în sectoarele cu altitudini înalte, cât şi în vatra depresiunii, astfel încât suprafeţele despădurite au devenit păşuni alpine cu întinderi mari pentru numeroasele turme de oi şi cirezi de vite, sau pajişti secundare, utilizate ca fâneţe şi păşuni, uneori şi ca terenuri agricole.
Vegetaţia etajată din partea superioară începe cu pajişti montane şi tufişuri pitice, fiind imediat urmată de păduri de conifere care se prezintă în benzi restrânse şi discontinui. Limita superioară a pădurilor de conifere şi a tufişurilor pitice variază între 1500 şi 1800 m. Pădurile de molid {Picea excelsa) au o repartiţie mult diferită de la un masiv muntos la altul, iar către partea inferioară a etajului apare bradul alb (Abias alba). Mai jos, întunecimea şi monotonia pădurilor de molid este întreruptă de prezenţa fagului, care poate fi întâlnit şi în pâlcuri de făgete pure. Pădurile de fag au întinderea cea mai mare în raport cu celelalte păduri montane. Pe fragmentele de terase şi pe dealurile netezite, pe agestrele şi glacisurile vechi, consolidate, apar păduri de gorun în amestec cu gârniţă (Quercus frainetto), ulm {Ulmus foliaceea), paltin (Acer pseudoplatanus), carpen (Carpenus betulus), jugastru (Acer campreste), frasin (Fraxinus excelsior), tei (Tilia platyhyllos, Tilia cordata), în asociere cu stratul de subarbuşti reprezentat mai ales prin lemn râios (Evonymus europeae), alun (Corylus avellana), corn şi sânger (Cornus mas, Cornus sanguínea), plante urcătoare ca iedera (Hederá helix) şi curpenul (Clematis vitalba) şi diverse specii de muşchi (Maeium cuspidatum, Maeium affine).

La rândul ei, lista florei erbacee este de mare extensiune, aici găsindu-se păiuşul (Festuca silvática), firuţa de pădure (Poa nemoralis), vioreaua(Scilla bifolia), brebenelul (Corydalis cava), ghiocelul (Galantus nivalis), diverse rogozuri (Carex pilosa), ferigi (Dryopteria filis mas), laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides), urzica moartă galbenă (Laminum galeobdolon), cucuta de pădure (Galium schultesii), apoi murul (Rubus hirtits), măceşul (Rosa canina), zmeurul (Rubus ideus), afinul (Vacinum myrtillus) etc.

14 June 2018
Cadrul geografic

În cadrul judeţului Vâlcea, Loviştea geografică reprezintă o uriaşă depresiune intramontană ce desparte Carpaţii Meridionali in doua grupe mari de munţi: Făgaraş şi Parâng.Loviştea administrativă include, pe lângă partea depresionară şi partea de sud-vest a Munţilor Făgăraş, şi pe cea de est a Masivului Parâng, adică Munţii Lotrului,de o parte si de alta a Oltului.Partea depresionară se desfaşoară pe culoarul longitudinal al defileului Turnu Roşu-Cozia, şi prezintă intrânduri in parţile meridionale ale Munţilor Făgăraş şi Lotru. Loviştea din stânga Oltului are o suprafaţă administrativă de 384 km pătraţi , din care partea locuită reprezintă aproximativ 150 km pătraţi, iar Loviştea din dreapta Oltului are o suprafaţă administrativă de aproape 900 km pătraţi.Dacă Loviştea vâlceană are o suprafaţă de aproape doua ori şi jumătate mai mare decât Loviştea agreşană, in schimb in ceea ce priveşte gradul de populare, raportul este invers.
Loviştea administrativă este inmpărţită intre comunele Câineni, Boişoara, Titeşti, Perişani, Racoviţă, Malaia,Voineasa şi perimetrul urban Brezoi.
 
Comuna Câineni este poziţionată in partea de nord-est a Tării Loviştei şi a judeţului Vâlcea, respectiv in extremitatea nord-estică a Olteniei şi aproximativ in zona central-sudică a României.Coordonatele geografice intre care este cuprinsă comuna, sunt: 45°29´ - 45°35´05" latitudine nórdica şi respectiv 24°19´- 24°29`15" longitudine estică şi este străbătută de râul Olt de la nord la sud, pe o distanţa de 14 km.~
In partea de nord,comuna se invecinează cu localităţile Boiţa şi Turnu Roşu din judeţul Sibiu; in partea de nord -est, cu perimetrul urban Avrig, judeţul Sibiu şi cu comuna Perisani, in pareta de est-cu comuna Boişoara, in partea de sud-cu comuna Racoviţa, iar in partea de vest - cu perimetrul urban Brezoi.Urmând aliniamentul nord-est-sud-vest, incepând de pe malul stâng al Oltului , hotarele administrative ale comunei Câineni trec prin urmatoarele repere geografice:pârâul Valea Fratelui, Culmea Teişului,Strâmbanu,Chica Fedeleşului, Vârful Tătaru, Apa Cumpenită, Vârful Cocorâciu, Suru, Saua,Budislavului, Saua Avrigului,Ciortea, Scara, Grohotişul, Pietriceaua, valea Boia Mare, Intre Vai , Adâncata, Cheişoara, Muchia Sasului, Chicera, Boboţa, Măgura, Cărbunaru, Gruiu Calului, Raul Olt, Ghimpurosu, Vârful Râgla,Vârful Zănoage, Murgaşu, Vârful Robu, Mândra, Dealu Negru, Pârcălabu, Stânişoara, Coasta Câinenilor, Gruiu Hotarului, pârâul Valea lui Iacob, pârâul Râu Vadului şi râul Olt. Intre aceste limite, comuna Câineni insumează o suprafaţă de aproape 260 km pătraţi.
Extremitatea estică a comunei o constituie muntele Ciortea, cea vestică- muntele Pârcălabu, cea nórdica- Vârful Suru, iar cea sudică se află pe graniţa cu comuna Raciviţa, la 1.5 km sud-est de punctul numit "La Tăietură".
Satele care compun comuna Câineni sunt: Câinenii Mici care este şi centrul administativ al comunei, Câinenii Mari, Grebleşti, Robeşti, Priloage şi Râu Vadului.Ultimele două localităţi, deşii oficial sunt declarate sate, in realitate ele sunt cătune, neavând nici şcoală şi nici biserică.
 
Câinenii Mari se afla pe malul stang al Oltului si se mai numeşte Câinenii de Argeş, deoarece multa vreme a aparţinut din punct de vedere administrativ de judeţul Argeş.In partea de nord se inalţă Pleaşa, iar in partea de est- Mânjina.La sud se află Dosu Ceirului, iar la vest, râul Olt,Satul este străbătut de pârâul Valea Câinenilor căruia i s emai spune şi Valea Satului sau Valea Coţilor.
Câinenii Mari se află pe malul drept al Oltului la 1 km nord-vest de Câinenii Mici, legatura intre cele două sate făcându-se pe podul de peste Olt,in dreptul monumentului generaluluiPraporgescu şi pe şoseaua E81/DN 7, Râmnicu Vâlcea-Sibiu.I se mais pune şi Câinenii de Vâlcea, deoarece multa vreme a aparţinut din punct de vedere administrativ de judeţul Vâlcea.Câinenii Mari se mărgineşte la est cu Malu Podului, la vest cu dealurile Mălus, Picui, Faţa Peşterii şi Zăpăditoare, la nord cu râul Olt, iar la sud, cu dealurile Pripor si Dosu Runcului.Satul este străbătut de pârâul Urea sau Valea Urii.
Grebleşti-cel mai maré sat al comunei, se afla la 3 km sud-est de Câinenii Mici, Câineni-Perişani- Sălătruc- Curtea de Argeş, actualul DN 7D.
 
Acesta este inconjurat de următoarele dealuri: la nord-Mânjina, la est- Gorniş, la sud-est- Teiş şi Făgeţel, iar la est- râul Olt. La vest şi nord-vest se află mai multe terenuri agricole cunoscute sub numele de Curătură, Strezeni şi Ceir.La fel, incepând din partea de nord spre est, sub Mânjina, Muchie şi Gorniş, se intind alte terenuri agricole, cunoscute sub numele de Poduri, Curături, Arini şi Salişte.Satul Grebleşti este despărţit de satul Câinenii Mici prin Pârâul Călimării şi este străbătut de trei pârâie:Pârâul Jidovului, Pârâul Cheişorii şi Pârâul Arinilor, care sunt defapt torenţi, având apa numai in zilele ploioase.
La 5 km sud de Câinenii Mici, pe malul drept al Oltului, se află satul Robeşti, sub Gruiu Bradului şi Picui, fiind străbătut de pârâul Valea Robeştilor. In faţa sa, peste Olt, se află satul Priloage, sub Gruiu Calului in est, care spre nord se leagă de Teiş prin Bâldihău.
Râu Vadului este o localitate foarte mică, situată la 6 km nord de Câinenii Mari, pe malul drept al Oltului.
 
Reţeaua hidrografică
Reţeaua hidrografică a comunei Câineni este relativ bogată şi aparţine în totalitate bazinului hidrografic al Oltului. întreaga reţea de râuri este alcătuită din ape repezi al căror aport de apă, împreună cu cele din întreaga Depresiune a Loviştei, influenţează în mod substanţial regimul hidrografic al Oltului, sporindu-i debitul cu aproximativ 30 m3/sec.
Oltul străbate comuna Câineni pe o lungime de 14 km, de la nord la sud, între Râu Vadului (la fosta vamă) şi Robeşti ("La Tăietură"), iar de-a lungul său s-a creat un complex de terase inferioare, bazinete, glacisuri şi agestre, care au oferit din timpuri străvechi şi până în zilele noastre condiţii prielnice de viaţă, terenuri pentru locuire, suprafeţe fertile pentru culturile agricole, zăvoaie pentru păşunat, vaduri pentru pescuit, condiţii pentru plutărit şi navigaţie. Pe malul afluenţilor s-au construit iazuri pe care erau instalate mori de apă pentru măcinarea cerealelor şi joagăre pentru spintecat buşteni, materialul lemnos existând din abundenţă în pădurile ce acoperă versanţii de la malul apei şi până pe crestele cele mai înalte.

Oltul are un debit mediu anual de 115 m3/sec. şi o pantă medie de 1,5 km, formând alături de râul Boia principalele cursuri de apă care străbat comuna Câineni.

Pe teritoriul comunei Câineni, reţeaua de râuri afluente Oltului pare dispusă asimetric pe cele două maluri ale acestuia.
Astfel, pe malul drept, Oltul primeşte următorii afluenţi:
Râu Vadului (22 km lungime) cu afluenţii săi: Căprăreţu, Floarea Mică, Pârâu lui Iacob, care îşi trag izvoarele din munţii Floarea Boicenilor, Gârcu şi Coasta Câinenilor, şi se varsă în Olt pe teritoriul satului Râu Vadului, la graniţa cu satul Boita din judeţul Sibiu. De altfel, cursul său şi al afluentului acestuia, Pârâu lui Iacob, au format secole de-a rândul graniţa dintre Ţara Românească şi Ardeal;
Valea lui Vlad (11,6 km lungime) izvorăşte din Coasta Câinenilor şi se varsă în Olt, în partea sudică a satului Râu Vadului, în locul numit "La Luncă". Alte pâraie foarte scurte întregesc reţeaua de ape a satului Râu Vadului (Valea Scăuielelor, Valea Lungă, Valea Stupinii şi Valea Negoiesii);
Valea Urii sau Urea (15,4 km lungime) are izvoarele principale pe latura estică a muntelui Stânişoara - Coasta Câinenilor şi dintre afluenţi săi mai importanţi menţionăm: Pârâu Sârbinului, Pârâu Danului, Pârâu Murgociului, Pârâu Fierotii, Pârâu Jogăriilor şi Pârâu Căţânelului. Urea străbate satul Câinenii Mari şi se varsă în Olt, în dreptul localităţii, dincolo de şoseaua E 81/Dn 7 şi calea ferată Râmnicu Vâlcea - Sibiu;
Valea Lazului şi Valea Poienii sunt doi afluenţi mai mici ai Oltului care se varsă în acesta la sud de confluenţa sa cu Urea;
Valea Robeştilor (8,5 km lungime) îşi adună apele de sub Zănoaga Robeştilor şi Gorgane, având ca afluent mai important Valea Mică, apoi străbate satul Robeşti şi se varsă în Olt în dreptul localităţii, Ia fel ca Urea în Câinenii Mari.

14 June 2018